Partial, am vazut deja necesitatea acestor pravile. Nu trebuie sa uitam ca ea nu este doar mai buna decât altele, ci este cu totul obligatorie. Pravila este îngradirea cea mai neprimejdioasa a vietii traite întru mântuire. Fara pravile nu putem pastra continuitatea râvnei, a tariei hotarârii, nici sa dobândim fermitatea vointei. Duhul râvnitor, ca o stihie, se tine si se întareste prin exercitiu; daca exercitiul este insuficient, atunci, inevitabil, duhul slabeste si se vlaguieste. Când sunt stabilite pravile, atunci, daca sunt rânduite cum se cuvine, se gaseste întotdeauna ca ocupatie evlavioasa, ceva care sa ne aduca aminte de viata cea noua si sa ne tina atentia ocupata cu acest gând. Trecerea de la o îndeletnicire la alta este o continua antrenare a duhului, pe un singur ton, dupa un singur plan. Astfel, focul râvnei arde continuu. În lipsa pravilelor, vor aparea timpi morti, încetiniri, opriri, rataciri, si viata nu va fi unitara, încordarea va slabi, râvna se va raci. De aceea, Sfântul Isaac Sirul spune (în Cuvântul al optzeci si cincilea, p. 534) ca întunecarea mintii, furtuna launtrica, lenevirea si toate neregulile vietii se produc când nu a fost stabilita în viata o anumita rânduiala. În caz contrar, totul va depinde de prezenta de spirit, dar poate cineva conta pe aceasta? Ea este schimbatoare, ca o suflare de vânt. Când vrei, faci totul repede; când cazi în lenevire, nici putin nu mai poti face. Dar când ai stabilit o pravila, vrei, nu vrei, o faci si o vei face necontenit.[…]
            De altfel, si pravilele trebuie alcatuite tot dupa pravile. Referitor la aceasta, este cazul sa observam:

1) Cel ce are un îndrumator, acesta îi alcatuieste regulile. Ucenicul este un executant smerit, care nu pune nimic la îndoiala. Cine este lipsit de aceasta binefacere, aceluia îi revine sa se adânceasca, cu toata prudenta, în scrierile patristice, în experientele vietilor sfintilor si sa-si adopte drept pravila din ceea ce gaseste acolo, dupa ce se sfatuieste cu cine are posibilitatea.

2) La stabilirea pravilelor trebuie folosita toata prudenta si o severa judecata, pentru ca, în loc de folos, sa nu ne aducem paguba si în loc de zidire, sa nu ne pierdem: nu toate sunt pentru toti. Vârsta, puterea, trecutul personal, educatia, conjuncturile vietii, nivelul aptitudinilor, caracterul si celelalte, toate trebuie luate în consideratie si, potrivit lor, trebuie stabilite pravilele. Nu la fel se comporta ucenicul si militarul, târgovetul si functionarul.

3) De altfel, trebuie sa tinem minte ca aceste pravile, cu toata aparenta lor varietate, în ansamblul lor trebuie sa înfatiseze într-un fel sau altul, spiritul vietii si al ascezei. De pilda, pravilele trupesti sunt diferite, dar esenta lor trebuie sa contina un singur lucru: îngradirea trupului, strunirea lui. Nu exteriorul este de pret, ci interiorul, duhul cu care se lucreaza.

4) Pravila de care trebuie sa se tina seama în aplicarea canoanelor este masura, potrivirea sub toate aspectele cu puterile persoanei în cauza. Iata lauda generala, adusa de toti: lucrul facut cu masura este nepretuit. Trebuie sa le tocmesti astfel încât sa nu încapa loc nici de vreo slabire, nici de vreo severitate peste masura. Ultima epuizeaza, fara sa aduca folos, iar prima leneveste si stinge duhul râvnitor. Pravila stabilita cu masura cuprinde duhul într-o ardere bine temperata.

5) Din aceasta pravila decurge de la sine o alta, si anume trecerea treptata. Duhul se maturizeaza prin exercitiu, se întareste si cere sarcini mai grele; în aceeasi masura trebuie sa creasca si nivelul pravilelor. Postirea, rugaciunea, nevointa cresc, treptat, din putere în putere. O data cu ele trebuie ridicata si exigenta pravilei. A bate pasul pe loc este aproape la fel de primejdios cu a merge înapoi, care este primejdia cea mai mare.

6) De aceea, este limpede ca cel mai bun îndrumator în alcatuirea pravilei este experienta. Experimenteaza si pastreaza ceea ce gasesti de folos. Astfel, din experienta se cunoaste masura necesarului de mâncare, de rugaciune si de toate celelalte. Nu trebuie sa luam hotarâri definitive pâna când nu stabilim din practica cum este mai bine: asa este mai neprimejdios. Atunci nu va exista trufie si inconsecventa fata de viata reala, asadar nu va exista nici nevoia departarii de pravila, care este foarte daunatoare.

7) Trebuie doar sa venim cu toata sinceritatea si buna credinta, având în fata ochilor telul: nevointa în vederea mântuirii si a bineplacerii lui Dumnezeu, fara a ne îngadui nici o auto-compatimire. Trebuie sa retinem ca orice privilegiu tine de amagire. Apreciind cum se cuvine o pravila folositoare, vedem ca ea este destul de anevoioasa. Ea trezeste, întareste si mentine starea de vioiciune; dar, de permite înlesniri, fugi ca de otrava de o asemenea pravila.

8) De asemeni, nu trebuie sa pierdem din vedere ca pravila trebuie sa îmbratiseze toate aspectele vietii, în toate manifestarile ei: si trupul, si sufletul, si spiritul, si activitatea exterioara, si pe cea din sânul familiei, si pe cea civica, personala si publica. Omul, în întregime, trebuie sa fie înconjurat, îngradit de pravile. Numai în aceasta conditie va exista trebuincioasa armonie a dezvoltarii, si pravilele vor avea un spirit sau un ton adecvat.

9) Acum se vede deja de Ia sine ce legatura trebuie sa fie între toate pravilele. Adica: cea trupeasca trebuie subordonata celei sufletesti, cea sufleteasca sa se supuna celei duhovnicesti, iar pravila exterioara, tuturor acestora laolalta. Aceste pravile trebuie sa fie echilibrate si sa se favorizeze reciproc. În momentul când pravilele unui nivel le deranjeaza pe altele, trebuie imediat sa presupunem ca ceva nu este la locul lui, deci sau trebuie eliminat, sau trebuie modificat. Într-adevar, cel ce se va ridica la nivelul contemplarii întregii alcatuiri, rareori se poate însela în alegerea regulilor si în potrivirea masurii pentru fiecare. Cum pentru un arhitect sau pentru un pictor iscusit, masura unei parti slujeste adesea ca model pentru construirea întregului plan al casei sau al figurii umane, la fel este si în aceste pravile. Cel ce construieste nu va permite ca ceva sa iasa în afara din planul general sau din stil. În aceasta sta toata iscusinta celui care stabileste pravilele. Caci telul tuturor este duhul, care trebuie sa fie în Dumnezeu.

10) Ansamblul tuturor pravilelor de acest fel va alcatui canonul lucrarii de nevointa ascetica. Dupa cum nevointa ascetica corespunde aspectelor vietii crestine, caci viata crestina se prezinta sub doua aspecte: obsteasca si monahala, în consecinta, diferite vor fi si canoanele: obstesc si monahal. Unul tine de traiul în comun, iar altul, de cel pustnicesc.

11) Lucrarea dupa aceste pravile este nevointa ascetica ce presupune o încordare a fortelor, un efort, o stradanie. Deprinderea cu aceasta reprezinta virtutea ascetica. Se întelege de aici ca nu exista viata crestina fara nevointa, nu exista viata crestina neascetica, fara stradanie si fara transpiratie. Cine refuza nevointa, acela refuza viata. Aceasta deprindere este scopul, în ea este zidul de siguranta al vietii. Virtutile ascetice sunt un zid tare si de nepatruns al vietii autentic crestine. Se spune ca pravilele sunt temporare. Nu, sârguinta în împlinirea pravilelor este temporara, dar pravilele sunt netrecatoare. Doar ca, cu timpul, ele vor deveni nectar si sânge si vor fi împlinite cu hotarâre si cu dragoste, ele, care la început erau împlinite ca obligatie. Iata de ce trebuie sa pretuim nevointele ascetice! Niciodata nu da cu piciorul în ceea ce ai agonisit. Chiar de-i putin, pastreaza: te va conduce la mai mult. Daca te-ai întarit în ceva, iata ca esti neprimejduit dintr-o parte.


            Pentru ca pravilele alcatuite astfel sa te calauzeasca la fericirea dorita si sa-si poata împlini menirea, iata cum trebuie sa te comporti fata de ele:

1) Când se va definitiva întregul plan de actiune si se va stabili ansamblul regulilor, cheama-L pe Dumnezeu cu rugaciune puternica, ca sa te binecuvânteze sa le împlinesti neîncetat, cu folos si într-un mod placut Lui. Respinge orice îngâmfare, parere de sine sau fantezie referitoare la desavârsirea pe care o vei atinge în viitor, urmându-le. Roaga-te cu sfiala si înfricosare, ca sa nu te rusinezi prin îndepartarea de la ele sau prin încalcarea lor.

2) Pune legamânt cu inima ta sa nu abandonezi pravila stabilita, indiferent de greutate si sacrificiu. De aceea, nu-ti îngadui pe viitor nici macar în gând sa abandonezi sau sa schimbi vreuna dintre pravile: sa ramâna asa cum sunt.

3) Pentru aceasta, primeste-le cu credinta ca sunt placute lui Dumnezeu si considera-le, în consecinta, ca pe o lege a constiintei, ca fiind voia lui Dumnezeu în privinta ta; socoteste deci drept crima orice încalcare a pravilelor. Mai bine sa nu hotarasti, decât, hotarând, sa le abandonezi. Altfel, se va forma un caracter instabil, gata oricând sa procedeze când într-un fel, când într-altul.

4) De aceea, lupta-te cu ispitele care apar împotriva împlinirii pravilelor. La început, vrajmasul ne lupta mai ales prin ele. Si imediat ce obtine o cât de mica victorie, nadajduieste ca va birui si mai mult. Sfintii Parinti si-au pus viata pentru ele. Ramânerea în ele înseamna respingerea vrajmasului, înseamna biruinta. Este deja verificat prin experienta ca în nici o pravila cu adevarat folositoare nu te poti întari fara lupta. Fara lupta, pravila este nefolositoare, mincinoasa si înselatoare.

Sf Teofan Zavorâtul, Viata Launtrica, Editura: Sofia, Bucuresti, 2000
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim