Cuvântul al XVlll-lea Despre mestesugirile vicleanului cu care îi sfatuieste pe cei ascunsi si tainuiti, care iubesc întâietatea când pastorul lor s-a dus catre Domnul. Cum se cuvine a-i opri cu toata sârguinta pe cei ce navalesc la stapânire cu nevrednicie, iar pe cei duhovnicesti si sfinti a-i îndemna si ajuta la aceasta. Spre sfârsit, cuvânt catre pastor

            […] Cum poti, frate, sa gândesti la atâta îndrazneala? Spune-mi mie, iubite frate, daca cetatea asta atât de mare si cu atâtia oameni te-ar ruga, zicându-ti: „Sa te facem pe tine capetenie si mare vistiernic împaratesc si sa te duci la palat ca sa vorbesti cu împaratul pentru noi, rugându-l sa ne faca acestea si acelea”. Oare ai îndrazni vreodata sa faci acest lucru si sa primesti aceasta vrednicie, tu care n-ai fost niciodata la palat, esti strain împaratului si necunoscut tuturor celor de la palat? Fara îndoiala ca niciodata n-ai îndraznit sa faci asa ceva, ba si pe cei ce te-ar îndemna la aceasta i-ai batjocori si i-ai ocarî ca pe niste nebuni si iesiti din minte, iar vrednicia ai socoti-o nu aducatoare de cinste, ci ai lepada-o ca pe o pricinuitoare de necinste si de pedeapsa. Daca în cele omenesti nu putem face acest lucru, oare nu ti se pare, frate, ca e lucru înfricosat sa iei asupra-ti cu obraznicie vrednicia Apostoleasca? Sa te apropii de lumina cea neapropiata si sa te faci mijlocitor între Dumnezeu si oameni? Oare ti se pare aceasta lucru mic si neînsemnat? Vai mie, frate, tare ma tem ca ne aflam în cea mai adânca întunecare, si nu ne dam seama de multa îndrazneala. Ca daca ne-am da seama, nu am ajunge la atâta obraznicie încât sa ne jucam cu cele dumnezeiesti si sa dam mai multa cinste si frica împaratului celui pamântesc, decât lui Hristos - Împaratului Cel fara de moarte. […]
            Ce vreau sa zic? Postul, înfrânarea si celelalte sunt fapte bune ca vestejesc poftele si potolesc aprinderea trupeasca si ele sunt lucrari ale voii noastre. Iar a le face pe acestea, fara greutate si fara osteneala si a ajunge la desavârsita curatie si nepatimire, acest lucru e dar al lui Dumnezeu si înalta daruire. De asemenea a tine si a birui mânia si iutimea e lucru al nevointei celei minunate si a ostenelii celei grele; iar a ajunge la stingerea lor si a câstiga pacea inimii si desavârsita blândete, este lucrarea numai a lui Dumnezeu si prefacere a dreptei Lui. Si iarasi sta în voia noastra sa împartim si sa dam toate averile noastre la saraci si sa ajungem saraci, traind în milostenie, dar e lucrarea tainica dumnezeiasca faptul de a nu dori nimic si a suferi cu bucurie si veselie cuptorul saraciei. […] Deci, precum s-a zis, se cuvine, ca tu, pastorule al oilor lui Hristos, sa ai toata fapta buna si trupeasca si duhovniceasca, fiindca esti cap al trupului Bisericii, celei de sub tine, încât, uitându-se fratii la tine, ca la o frumusete si podoaba deja împlinita, sa se modeleze si ei dupa chipul cel bun si împaratesc. De aceea trâmbita ta sa nu înceteze, nici sa taca, a le grai de-a pururi. Unora sa le spui de mai înainte ca sabia vine peste cei neplecati si învârtosati, pentru ca daca nu vei fi ascultat, macar sufletul tau sa-l izbavesti de înfricosata urgie a lui Dumnezeu. Pe altii sfatuieste-i, învata-i, îndeamna-i, si pe cei ce au trebuinta de mustrari si de cercetare, loveste-i cu vreme si fara vreme si stavileste aplecarea lor spre cele rele, dupa cum îti porunceste dumnezeiescul Apostol. Milostivire sa ai deopotriva fata de toti fratii si aceeasi dragoste fata de toata fratimea. […] Sa nu te porti cu mânie, cu iutime sau cu strigare împotriva fiilor si a fratilor tai, în afara de primejdie sufleteasca; ci cu cuvântul blândetii si cu grai linistit sa-i înveti cum sa se poarte si cum sa traiasca între ei fratii cei tineri si neîntariti duhovniceste. Sa-i înveti cum sa se poarte cu sine si cu ceilalti frati, ca sa nu se faca pricinuitori de vatamare celor ce-i vad, prin umblet, prin obiceiurile lor, prin îndrazneala sau prin râvna cea fara rânduiala a tineretilor lor. Pe cei ce au trait multa vreme în pustnicie sa-i înveti cu cuget întelept si cu pricepere rabdarea ispitelor aduse asupra-le de vrajmasul, smerenia, frângerea inimii, umilinta, lacrimile, înmultirea rugaciunii, fericitul plâns si cum sa fie prin fapta si cuvânt pilda si folos celorlalti. Pe preoti sa-i înveti evlavia, linistea, cugetarea si citirea Dumnezeiestilor Scripturi, stiinta amanuntita a canoanelor si a Predaniilor Apostolesti, dreptarul dogmelor, curatia inimii, rugaciunea statornica si umilinta, starea cu frica si cu cutremur înaintea dumnezeiescului Jertfelnic, taina lucrarii celei sfintite, descoperirea tainelor lui Dumnezeu. Fiindca, dupa cuvântul Domnului, lor li s-a dat sa cunoasca tainele Împaratiei Cerurilor, ca sa fie pentru toata fratimea si pentru cei din afara sare dumnezeiasca si lumina, având în ei cuvântul vietii.
            Iar daca vreodata trebuie sa pornesti spre cuviincioasa mânie cu toiag si varga împotriva faptelor celor fara de rânduiala ca sa stârpesti raul si sa opresti stricaciunea cea pierzatoare, ca nu cumva asezarea cea rea si lucrarea sa sporeasca spre mai rau, nici acest lucru nu a fost oprit de Apostoli în predaniile lor si de Parintii nostri cei purtatori de Dumnezeu. Deoarece toata lucrarea si fapta noastra care opreste si izgoneste rautatea si ajuta dreptatii si faptei bune, este placuta si laudata de Dumnezeu si primita de toti dreptii. Martor este Domnul Iisus Hristos, Care a batut cu bici de streang pe iudeii cei neplecati, care facusera casa de rugaciune casa de negustorie si a rasturnat mesele schimbatorilor de bani. Sa nu treci cu vederea, din prefacuta blândete sau pentru lauda oamenilor, nici chiar lucrul cel mic, care se face în afara de porunca lui Dumnezeu, cu rasturnarea Canoanelor si a Asezamintelor Apostolesti spre ocara vietii celei dupa Evanghelie si a rânduielii monahicesti. Ci urmând pe Iisus al tau si Dumnezeu si întarindu-te, tulbura-te fara patima si fa izbândire poruncilor lui Dumnezeu si canoanelor celor asezate de Apostolii Lui. Pe lânga toate acestea, ia seama cu dinadinsul ca sa cunosti gândurile fiecaruia; ca sa stii pe cei ce pot sa stea împreuna cu cei ce se roaga, si pe cei care au nevoie de despartire si de pocainta si de starea împreuna cu cei ce se pocaiesc, ca sa nu faci Biserica lui Dumnezeu, în loc de Biserica Sfânta, pestera de tâlhari sau casa de curvasarie, din nestiinta sau din cunostinta patimasa; fiindca pentru aceasta nu vei scapa de înfricosata osânda a urgiei lui Dumnezeu. Toate aceste lucruri le-au aratat cum se cuvine ucenicii cei însasi vazatori ai Însusi Cuvântului.
            Si mai ales sa fii sârguitor la citirea Asezamintelor si a poruncilor si a Canoanelor lor, ca sa stii care sunt tainele cele ascunse ale celor ce cred în Hristos. Ca sa nu gresesti facând cele ce nu se cuvine dreptei credinte. Precum e scris, sa faci evlaviosi pe fiii tai duhovnicesti; sa-i înveti sa se cutremure de locul cel Sfânt, precum si de sfintele vase ale Bisericii si de Sfânta Liturghie. Fiindca e scris: „Fericit e omul care pe toate le face cu evlavie”. Sa stii ca Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti au rânduit ca cei sfintiti si monahii cei cucernici sa se curateasca cu nevointa, cu pocainta si multe lacrimi, pentru a se împartasi, a se atinge si a sluji Prea Curatele Taine ale lui Hristos. Nu tuturor celor ce voiesc sau doresc sa le îngadui sa intre în dumnezeiescul Altar, ci precum am zis numai parintilor celor sfintiti si fratilor celor prea cucernici, iar celorlalti care umbla fara rânduiala, vezi ce-ti spun, sa le încui intrarea. Si bine sa stii ca multi se taie din viata aceasta de acum din pricina defaimarii acestor atât de sfinte lucruri. Fiindca negresit, daca se va întâmpla lucrul acesta, sângele celor taiati din viata aceasta, din pricina aceasta, din mâinile tale se va cere.
            Acestea, o, pastorule al oilor lui Hristos, si mai mult decât acestea sunt cele care esti dator sa le stii bine si sa le faci spre pazirea turmei tale. Deci daca te stii ca ai ajuns la atâta vrednicie si ai dobândit astfel de daruri, încât lumina lucrurilor celor bune si a întelepciunii dumnezeiesti si a cunostintei care straluceste în tine lumineaza negresit si deplin pe cei se ce apropie de tine, fie ai tai, fie straini, bizuindu-te pe Cuvântul cel Stapânesc, Care ti-a dat darul cu adevarat, paste oile lui Hristos dupa rânduiala si dupa Legea ce ti s-a dat de sus. Si paste mieluseii Lui la pasunile mântuitoare ale poruncilor lui Dumnezeu, pâna ce vor creste si vor ajunge la masura vârstei plinirii lui Hristos, si vei avea multa plata de la El, ca sa te faci împreuna sezator si împreuna locuitor cu Apostolii. Iar daca nu asculta de mine cel ce ma îngrijesc de mântuirea ta: Da-te la o parte si fereste-te, fiindca Dumnezeul nostru este foc mistuitor. […]

Sfântul Simeon Noul Teolog, Învataturi, vol 2, ed. Credinta Stramoseasca, 2003
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim