Cuvant rostit in anul 395

            Noi, fratilor, am lepadat povara postului, dar roadele lui nu, caci putem sa lepadam aceasta povara, si sa ne apucam de adunat roadele postului. Osteneala luptei a trecut, dar duhul postului sa ramâna, sau, mai bine zis, n-a trecut nici postul. Nu va temeti, însa, caci zicând astfel, eu n-am de gând sa va îndemn a începe o noua patruzecime, ci doresc numai, ca voi sa iubiti virtutile strâns legate de dânsa. A trecut postul cel trupesc, dar n-a trecut postul cel duhovnicesc. Acest din urma este mai bun decât cel dintâi si cel dintâi a fost asezat pentru acesta din urma. Dupa cum când posteati va spuneam, ca se poate ca postind sa nu postim, asa si acum va spun, ca nepostind sa poate sa postim. Poate ca aceste cuvinte vi se par enigmatice; eu, însa, va voi descurca aceasta enigma. Cum se poate ca postind sa nu postim? Iata cum: când cineva se înfrâneaza de la mâncare, dar nu se înfrâneaza de la pacat, atunci se cheama ca el postind nu posteste. Si iarasi: cum se poate ca cineva nepostind sa posteasca? Iata cum: când cineva se împartaseste din mâncare, dar nu se îndulceste din otrava pacatului atunci se cheama ca acela nepostind posteste. Acest din urma post este mai bun decât cel dintâi si nu numai mai bun, ci si mai usor este. În timpul celui dintâi multi pun înainte slabiciunile trupului lor, caci chiar eu adesea am auzit pe multi zicând: tot trupul ma manânca, nu pot suferi sa nu fac baie; legumele nu le sufar si apa îmi face rau. În timpul acestui din urma post însa, nu se poate zice nimic de felul acesta. Foloseste-te de baie, sezi la masa, întrebuinteaza în bautura vinul cu cumpatare si de vrei sa manânci carne, nimeni nu te opreste; foloseste-te de toate, numai de pacat te pazeste. Vedeti cât de usor este acest post pentru toti! Împotriva lui nimeni nu poate pune slabiciunile trupului sau, pentru ca acest post este cu totul sufletesc. Se poate sa nu bei vin si sa fii treaz. Si ca este si betie fara vin, asculta pe proorocul ce zice: „Vai celor ce se îmbata fara de vin” (Isaia, XXVIII,1). Cum se poate sa se îmbete cineva fara de vin? Când nu-si înfrâneaza poftele printr-o cugetare pioasa. Se poate sa bei vin si sa nu fii beat; daca aceasta n-ar fi cu putinta, atunci Pavel în epistola sa catre Timotei n-ar fi dat un sfat ca acesta: întrebuinteaza câte putin vin pentru stomacul tau si pentru desele tale suferinte (I Tim.V.20). Betia nu este decât tâmpirea nefireasca a sufletului, stricarea cugetarii lipsa judecatii. Iar acestea vin nu numai de la îmbatarea de vin, ci si de la îmbatarea de mânie, si de pofte urâte. Dupa cum frigurile pricinuiesc insomnie, slabiciune, întristare, si altele multe, iar boala este una si aceeasi, tot asa si aici; betia vine si de la vin si de la pofte, si de la alte multe pricini, iar suferinta si boala este una si aceeasi. Sa ne ferim deci de betie. Nu zic: sa ne ferim de vin, ci zic: sa ne ferim de betie. Nu vinul este pricina betiei, caci vinul este faptura lui Dumnezeu, iar faptura lui Dumnezeu nu pricinuieste nici un rau, ci vointa cea stricata a omului neîntelept este mama betiei. Cum ne putem îmbata si altminterea, iar nu numai cu vin, asculta ce zice Pavel: „Nu va îmbatati de vin” dând a întelege, ca ne putem îmbata si de altceva, ,,nu va îmbatati de vin, întru carele este desfrânarea” (Efes, V,18). Aici el într-un chip minunat rosteste prin putine cuvinte toata osânda betiei. Ce însemneaza cuvintele: „nu va îmbatati de vin, întru care este desfrânarea”? Desfrânati numim noi pe acei tineri, care luând mostenirea parinteasca, o cheltuiesc toata deodata, fara sa judece cui, ce si când trebuie sa dea, ci si hainele, si aurul, si argintul, si toate bogatiile parintesti le cheltuiesc fara crutare cu desfrânatele si cu desfrânatii. Asa este betia: punând stapânire pe mintea betivului, ca pe un tânar desfrânat, si robind judecata lui, ea îl sileste sa cheltuiasca fara nici o cumpatare si fara nici o chibzuinta toata bogatia cugetarii. Omul beat nu stie ce trebuie sa vorbeasca si despre ce trebuie sa taca, ci gura lui vesnic e deschisa; buzele lui n-au nici lacat, nici zavoare; el nu stie sa-si cârmuiasca vorbele sale cu judecata, nu stie sa economiseasca bogatia cugetarilor sale, nu stie ce trebuie sa pastreze si ce trebuie sa cheltuiasca, ci toate le arunca si le risipeste. Betia este înnebunire de bunavoie; betia este nenorocire, de care oamenii glumesc, betia este boala, de care oamenii râd; ea este îndracire de bunavoie si chiar mai rea decât îndracirea.
            Voiesti sa stii cum betivul este mai rau chiar decât un îndracit? Pe omul îndracit toti î1 compatimim, iar de betiv ne îngretosam; pe îndracit îl jelim, iar asupra betivului ne umplem de mânie si dezgust. Pentru ce? Pentru ca boala aceluia vine de la ispita diavolului, iar a acestuia de la neîngrijirea sa; boala aceluia vine de la vrajmasul, iar a acestuia de la propria sa vointa. Dar de suferit sufera betivul acelasi lucru, ca si îndracitul, ca si acesta se învârte, ca si acesta face nebunii, ca si acesta cade, ca si acesta holbeaza ochii, ca si acesta se zghihueste si zacând pe pamânt, face spume la gura, se umple de bale si raspândeste în jurul sau o putoare nesuferita. Un astfel de om este neplacut prietenilor, ridicol dusmanilor, dispretuit de slugi, dezgustator pentru sotie, de nesuferit pentru copii, si gretos chiar pentru dobitoace. Dobitoacele cele necuvântatoare beau numai pâna când îsi potolesc setea si numai cât cere trebuinta, iar betivul, dupa neînfrânarea sa, întinde pofta peste marginile trebuintei si se arata mai neîntelept decât dobitoacele. E cu deosebire dureros aceea, ca aceasta boala, plina de atâtea rele si pricinuitoare a atâtor nenorociri, nu se socoteste a fi o gresala, o vinovatie, ci la mesele bogatilor se face întrecere spre a se vedea cine poate servi de pilda în aceasta mârsava ticalosie, cine poate stârni mai mult râs, cine îsi poate slabi mai tare nervii, cine îsi poate slei mai mult puterile, cine poate întrista mai mult pe Stapânul tuturor; atunci sa vezi silinte si întreceri cu adevarat dracesti! Betivul este mai ticalos si decât un mort. Acesta din urma zace fara simtire si nu poate face nici bine, nici rau; iar acela este în stare sa faca rau, si, îngropându-si sufletul în trupul sau, ca într-un mormânt, mort îsi arata trupul sau. Vezi cum betivul e mai rau decât îndracitul si mai nesimtitor decât un mort? Voiesti, eu îti voi spune lucruri si mai grozave decât acestea? Betivul nu poate sa intre întru împaratia lui Dumnezeu. Cine spune aceasta? Pavel. „Nu va amagiti”, ne zice el, „caci nici desfrânatii, nici slujitorii de idoli, nici cei ce fac adulter, nici malahienii, nici sodomitii, nici lacomii, nici furii, nici betivii, nici calomniatorii, nici rapitorii împaratia lui Dumnezeu nu o vor mosteni” (I Corint, VI,9,10). Auzita-ti în ce ceata pune Pavel pe betivi? El îi pune împreuna cu desfrânatii, cu cei ce fac adulter, cu slujitorii de idoli, cu hulitorii, cu rapitorii, cu hotii. Dar cum asta, vei întreba poate: betivul si desfrânatul sunt tot una? Se poate oare ca betivul sa fie ca slujitorul de idoli? Nu ma întreba pe mine, omule, de aceasta; eu ti-am citit o lege dumnezeiasca; nu-mi cere mie socoteala, ci întreaba pe Pavel, si el îti va raspunde. Eu nu pot sa-ti spun, daca betivul va fi sau nu pedepsit la un loc cu desfrânatii si cu slujitorii de idoli, dar ca el împreuna cu acestia va fi lipsit de împaratia cerurilor, aceea ti-o pot adeveri cu toata taria; si daca aceasta e mai presus de orice îndoiala, atunci la ce-mi mai ceri tu socoteala, ca sa-ti arat cât de mare e masura acestui pacat? Daca betivul are a ramâne afara, daca el are a fi lipsit de împaratia cerurilor, daca n-are sa dobândeasca mântuirea, daca va fi trimis în munca vesnica, atunci la ce-mi mai înfatisezi tu cântar si masuri pentru masurarea pacatului? Cu adevarat, iubitilor, mare si greu pacat este betia.


Cuvânt la Duminica a 26-a dupa cincizecime

„Nu va îmbatati de vin, întru care este desfrânarea”. (Efes. V, 18).

            Doua feluri de betii: a vinului si a prihanei (viciului).
            Sa înarmam astazi limba noastra împotriva betiei, si sa rasturnam la pamânt acest fel de vietuire rusinoasa si fara de rânduiala! Voim a pârî pe acei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în rusine, ci pentru a-i slobozi din rusine, nu pentru a le face jicniri, ci pentru a-i îndrepta, nu pentru a-i da defaimarii obstesti, ci pentru a-i apara de defaimarea cea înfricosata si a-i scapa din mâinile Satanei. Caci cine traieste întru betie, desfatare si necumpatare, a cazut sub tirania Satanei. Fie ca sfatuirile noastre sa poata aduce oarecare folos!
            Noi numim destramati pe acei tineri, care îndata ce au primit mostenirea cea parinteasca, o cheltuiesc, fara a gândi, cui si când trebuie sa dea; care mai vârtos risipesc haine, aur si argint cu curvele si cu tovarasii cei rai. Tot asa se întâmpla si cu betia. Ea tabara asupra judecatii betivului, ca asupra unui tânar destramat, face pe mintea lui roaba, si îl sileste a cheltui toate comorile duhului fara prevedere si fara chibzuire. Betivul nu stie, ce trebuie sa vorbeasca si ce sa taca, ci gura lui sta deschisa pururea, si buzele sale n-au nici usa, nici zavor. Betivul nu stie a-si economisi cuvintele sale, nici a stapâni comoara duhului sau, el nu stie, a pastra pe unele, nici a cheltui pe altele, ci el cheltuieste si risipeste pe toate. Betia este o smintire de buna voie, o tradare a propriilor sale gânduri, o boala vrednica de râs, o patima, care se ia în râs, un Satan, pe care cineva îl alege însusi, îi este mai rea decât nebunia.
            (…) Asadar betia, iubitilor, este o prihana foarte primejdioasa si grea, si de aceea eu nadajduiesc, ca sufletul vostru se va slobozi de aceasta boala, si voi veti tine minte cuvintele Apostolului: „Nu va îmbatati de vin, întru care este desfrânarea”.
            Vinul umple sufletul cu razboiul patimilor si cu furtuna gândurilor celor destramate, si totodata nimiceste puterile trupului.
            Însa nu vinul învinovatim noi, ci reaua lui întrebuintare, caci nu întrebuintarea lui cea buna, ci nemasurarea pricinuieste betia, care este radacina tuturor relelor. Vinul provine de la Dumnezeu, betia de la diavol. Vinul ni s-a dat, pentru vindecarea slabiciunilor trupului, iar nu pentru stricarea puterilor sufletului, pentru nimicirea bolii trupului, iar nu pentru subrezirea sanatatii duhului. De aceea nu întrebuinta rau darul lui Dumnezeu si nu da motiv de pacat oamenilor celor nebuni si fara de minte.
            Însa este înca si o betie fara de vin, caci cineva se poate îmbata de mânie, de o dorinta fara de rânduiala, de zgârcenie si de lacomie, de desertaciune si de mii de alte patimi. Adica betia nu este altceva, decât o temporala pierdere a dreptei cugetari, decât tulburare si rapire a judecatii cele sanatoase. Pentru aceea cu dreptate se poate numi beat, nu numai cel ce toarna în sine vin mult ci si acel ce hraneste înlauntrul sau vreo patima nesilnica. De pilda cel ce este aprins de pofta catre o muiere straina, si umbla dupa fetele cele stricate, acela este beat; precum cel îmbatat de mult vin arunca vorbe necuviincioase, si numai poate sa vada drept, asa si cel îmbatat de patimile cele necurate, nu poate scoate nici un cuvânt sanatos, ci numai vorbe de rusine, pierzatoare si necuviincioase, si el înca nu mai vede drept si este orb în toate lucrurile. Pretutindeni vede el pe muierea, pe care el pofteste a o necinsti, si oriunde s-ar afla el, în societate sau la ospat, si de ar vorbi cu dânsul mii, el pe toti nu-i aude, caci gândirea lui este atintita la acea muiere, si el îsi naluceste pacatul. Toate îi stârnesc presupusul si frica, si este ca o fiara prinsa în cursa, plin de o patimasa neliniste.
            Tot asa si mâniosul este un betiv. Si lui i se umfla fata si glasul lui este nesilnic, si ochii lui sângereaza, judecata se întuneca, patrunderea se împileaza, limba îi tremura, ochii i se învârtesc, urechile lui nu aud bine, caci mânia apasa creierii lui mai cumplit decât betia, si ridica în sufletul lui o furtuna si o vijelie, care nu voiesc a se domoli.
            Însa daca desfrânatul si mâniosul sunt niste betivi, apoi cu atât mai vârtos este betivul si smintitul cel fara Dumnezeu, care huleste pe Dumnezeu, dispretuieste legea lui Dumnezeu, care nici odinioara nu voieste a se îndrepta, si este mai ticalos, decât un destramat si decât un iesit din minte, când se pare ca nu simte boala sa; caci tocmai asa se întâmpla la betie, ca cineva nu mai baga în seama purtarea sa cea rusinoasa.
            Noi am amintit mai sus cuvintele Apostolului Pavel catre Efeseni: „Nu va îmbatati de vin, întru care este desfrânare”; dar el mai adauga la aceasta: „ci va umpleti de Duhul Sfânt” (Efes.V,18). Aceasta este o betie nobila, slavita! Umple sufletul tau de Duhul Sfânt, ca sa nu te umpli de betie. Amaneteaza duhul tau si gândurile tale mai dinainte Duhului Sfânt, pentru ca acea prihana rusinoasa sa nu gaseasca la tine loc. De aceea Apostolul n-a zis: „sa fiti partasi Duhului Sfânt”, ci „sa va umpleti de Duhul Sfânt”, adica umple duhul tau, ca pe un pahar, pâna la margine, cu Duhul cel Sfânt, cu psalmi, cu cântece si cântari duhovnicesti, pentru ca diavolul acolo sa nu se mai poata îndulci cu nimic altceva.
            Cu aceasta betie, iubitilor, sa ne îmbatam, iar de cealalta sa ne înfrânam, fiindca duce omenirea la rusine. Amin.

Sf. Ioan Gura de Aur Predici la Duminici si Sarbatori Ed. Bunavestire Bacau,1997
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim